Video 2 – Reacțiile părinților: diagnosticul prenatal.
Lorraine [mamă a șase copii, unul cu dizabilitate]: Am avut un adevărat șoc, ăăă. .. pentru că am avut mai multe sarcini, observasem că mă simțeam altfel. Părea că stătea tot timpul în același loc. Pentru că că eram optimistă, poate, m-am gândit , ‘Vai, poate am gemeni sau așa ceva’ pentru că îl simțeam ciudat în burtică. Dar la final tot a fost un șoc enorm.
Am aflat despre asta la ecografia de 18 săptămâni a lui Gerard, când eram însărcinată în 18 săptămâni. Ăsta a fost unul dintre cele mai mari șocuri din viața mea, pentru că aveam deja cinci fete. Și deci, ăăă… persoana care făcea ecografia era foarte tăcută, și știți cum fac mare caz în mod normal, și-ți arată toate trăsăturile, dar persoana asta nu spunea nimic, și ne-am gândit , ‘Vai, e chiar ciudat.’ Iar la final, doamna asta a oprit totul și a spus, ‘Bebelușul ăsta are o problemă foarte serioasă.’ De fapt, cuvintele sale au fost: ‘Majoritatea mamelor nu au bebeluși ca ăsta.’ Știți, așa a spus de fapt, dar am găsit mai multe informații și ne-am hotărât să-l păstrăm.
Îmi amintesc că un specialist a spus, ăăă…. ‘Știți, n-o să vă mulțumească pentru asta când va mai crește.’ Și cred că m-am simțit foarte vinovată că am ales să-l păstrăm. Și, ăăă…știți nu că am fi procedat altfel, dar am hotărât de fapt pentru el, și mi s-a părut că asta provoacă și un sentiment de vinovăție uneori… A fost un copil ca ceilalți, și-l purtam deja de 18 săptămâni. Și ne-am gândit că dacă nu-l păstrăm, o să regretăm mai târziu. Și da….am fost mulțumiți că te-am păstrat, nu-i așa?
Soțul meu, care era și el la ecografie, a trecut prin faza de negare, ca și cum asta nu se poate întâmpla. S-a îngropat în muncă, și a încercat.. .Era chiar înainte de Crăciun, și era oricum ocupat. Și într-un fel nu mai știa. Ii era foarte greu să vorbească despre asta, sau să se gândească la asta, deci i-a fost foarte greu.
Eu voiam să vorbesc despre asta tot timpul – nu asta ne caracterizează pe noi femeile? – voiam să vorbesc, vorbesc și iar vorbesc. El tot evita, putem să nu discutăm despre asta acum, voia să plece undeva să se gândească, și s vorbim mai târziu.
Partea a doua
Tam [mama unui copil cu dizabilitate]: e vorba de toate întrebările acelea, poate dacă procedam altfel, cu ce am greșit. Îmi aduc aminte că plângeam mult și…dădeam vina pe toți din jur, îmi sărea țandăra din orice. Azi credeam, nu, e bine, nu am greșit cu nimic, iar mâine exact opusul. Din fericire, am fost foarte încurajați de doctori și asistente, au fost minunați.
click aici pentru a deschide video
